Guiraud Ghislaine, creatoarea Plo de Figue: 'Sunt fascinata de potentialul de la Segarcea'

06 Mai 2009 - Cezar Ioan

Se ştia, de ceva vreme, că la Domeniul Coroanei Segarcea a venit un consultant francez, a cărui primă menire este de a coordona procesul de vinificaţie. Spre marea noastră surprindere, „consultantul“ nu este nimeni altcineva decât oenologul cu inspiraţie divină care a creat unul dintre cele mai apreciate vinuri din degustările Vinul.Ro de anul trecut, deja celebrul Plô de Figues. Iar când spunem asta, nu este neapărat o exagerare, ci mai degrabă o aducere aminte a dăţilor în care am închinat acest vin, apoi ne-am închinat la el.


Cum începe drumul spre a deveni un oenolog de asemenea talie? Aveţi „antecedente“ în familie, e de vină spiritul francez sau aţi ajuns la vin din întâmplare?

Trebuie să recunosc că am ajuns mai degrabă din întâmplare. Nu am strămoşi care să se fi ocupat cu vinul. A fost, pur şi simplu, o intuiţie iniţială. Mergeam să mă înscriu la admitere la Farmacie, când am văzut programa şi conţinutul cursurilor de oenologie. Mi-a plăcut, mi se părea şi mai uşor, şi mai frumos decât farmacia şi, în plus, părea că va fi o meserie mai plină de recompense decât vânzarea de medicamente. Rolul cel mai mare în
această alegere l-a avut hazardul, dar nu am regretat nici o clipă mai târziu.


Şi după studii?

Am avut mult ocazia să experimentez. Am ajuns în Languedoc în perioada în care „Institute Technique de la Vigne et du Vin“ îşi schimba politica şi începea să se orienteze către calitate. Au fost ani în care am învăţat mult despre cum se face vinul şi am ajuns, mai mulţi din zonă, să facem performanţă în calitate. Apoi mi s-a propus o slujbă importantă, de director de cercetare şi dezvoltare la Pernod-Ricard, am acceptat şi astfel am ajuns să văd multe dintre podgoriile lumii. Am fost peste tot pe unde Pernod-Ricard
avea podgorii, până în Maroc şi până în Tokaji, iar de vinurile din Tokaji m-am îndrăgostit. Din 1990 am decis să devin independentă, şi m-am restabilit în Languedoc, de care mă leagă acum 30 de ani de experienţă.

Şi aici ajungem la Plô de Figues…

Da, este un vin foarte bun, auster şi magnific. M-am bucurat pentru că exprimă foarte bine locul din care provine. Zona în care este via se află la 30 de kilometri de mare şi este mult ajutată de mistral. Este un platou destul de înalt, format din şisturi, mărginit de o pădure. Via din care s-a născut Plô de Figues este ultima din zonă, chiar la marginea pădurii. Strugurii provin din două generaţii de butuci, una de 45-50 de ani, alta de 25-30 de ani.


Soiurile româneşti mai au încă multe de spus

Şi cum aţi ajuns în România?

Din nou, o întâmplare. O cunoştinţă mi-a povestit în 2005 despre Domeniul Coroanei şi mi-a spus că ar avea nevoie de cineva. Pentru mine era o provocare personală. Iubesc foarte mult Crimeea, şi cel mai mult mă apropiasem de ea când am fost în Tokaji. Acum era încă un pas mai aproape de zona pe care o iubeam, aşa că am luat-o ca pe un semn. Am venit în acelaşi an, dar chiar atunci s-a întâmplat să vină un îngheţ care a distrus mult din vie. Era şi plină campanie de replantare. În 2006 au existat nişte mici probleme de comunicare cu cei care lucrau deja vinul, dar am hotărât, împreună cu doamna Anghel, să mă întorc în anul următor. Iar acum sunt aici, şi am început să lucrăm.

Aţi găsit ceva atrăgător în România? Măcar un potenţial care să merite a fi băgat în seamă?

Dacă nu eram absolut convinsă că se poate face vin bun aici, nu mă întorceam. Prima oară când am venit şi am văzut locurile, am rămas mirată. La noi se lucrează mult cu bolovăniş, se caută terenuri cât mai sterpe. Aici am găsit pământ negru, bogat, între 80 de centimetri şi un metru de cernoziom, aşezat peste stratul de calcar. Se ştie că aportul solului nu e deloc neglijabil, iar filosofia franceză spune că via şi strugurii trebuie să sufere. Aici nu suferă deloc de secetă. Pe de altă parte, în Medoc, viile stau practic în apă, şi se ştie ce vin se produce acolo. Partea bună aici, la Segarcea, este că iarna este un pic de frig, chiar un pic mai mult decât în Languedoc, şi asta face bine viei. Însă am găsit mai mult de atât, am găsit şi soiuri cu un potenţial excelent, pe care le studiem acum intens, pentru a afla tot ce au ele de spus. Chiar am siguranţa că există soiuri româneşti, de  exemplu Feteasca Neagră, care mai au încă multe de spus. Le vinificăm, în primă instanţă, astfel încât să descoperim un grad maxim de tipicitate pentru fiecare soi, pentru a şti mai departe ce putem face cu acel soi. De exemplu am vinificat o Tămâioasă Românească - echivalentul nostru francez viind Muscat Petit Grain Blanc - sec, fără batonnage, pentru a explora potenţialul adevărat al soiului.


Vinificaţie în funcţie de evoluţia viei


Aveţi şi tehnici speciale implicate în procesul de vinificaţie?

Deja ştim, cam prin iulie, ce stil de vinificaţie vom adopta, însă există posibilitatea de a ne răzgândi în timpul culesului, în funcţie de evoluţia viei. Mai ales că este o întreagă nebunie acest proces de culegere. Sunt parcele care se culeg şi de câte trei ori, pentru a obţine de la fiecare strugure exact ceea ce vrem. Apoi se pune problema de maceraţie peliculară sau maceraţie tradiţională. Pentru un Syrah care a avut rezultate absolut surprinzătoare încă din primul an în care l-am cules, am ales chiar să facem maceraţie carbonică „à la Languedoc“, cu cei mai buni struguri aleşi şi lăsaţi la fermentat întregi.


Dintre soiurile internaţionale, care se potrivesc cel mai bine în acest terroir?
 
Există rezultate bune cu Viognier, cu Sauvignon Blanc, sunt sigură vă vom avea şi cu Chardonnay, însă în 2007 a fost prea cald şi ar trebui să aplicăm de acum alte metode de vinificaţie. La soiuri roşii, în afară de surpriza pe care ne-a făcut-o Syrah-ul, sunt convinsă că vom avea rezultate foarte bune cu soiurile clasice – Cabernet, Pinot Noir şi Merlot, care deja există şi produc foarte bine. Am introdus şi vom avea în curând şi Marselan, un strugure aflat între Cabernet şi Grenache, care este absolut deosebit.

 

Adauga comentariu